Colete internaționale
Colet poştal internaţional este trimiterea poştală care conţine obiecte (bunuri), acceptate în circuitul poştal, prezentată cu sau fără valoare declarată, încredinţată serviciului poştal pentru a fi transportată şi livrată conform destinaţiei, peste hotarele Republicii Moldova.
De regulă, coletele sunt livrate destinatarilor în cel mai scurt timp posibil, conform prevederilor legale din ţara de destinaţie. Atunci când coletele nu sunt livrate la domiciliu, destinatarii trebuie să fie înştiinţaţi fără întârziere de sosirea lor (exceptîndu-se cazurile în care avizarea acestora este imposibilă ). Livrarea urmează a fi confirmată prin semnătura persoanei care primeşte trimiterea.
În funcţie de calea de îndrumare, coletele poştale internaţionale circulă în sistem prioritar sau neprioritar. Din RM coletele poştale internaţionale sunt îndrumate doar în sistemul prioritar. Prioritare sunt coletele prelucrate şi transportate pe calea cea mai rapidă (aeriană sau de suprafaţă) cu prioritate.
La prezentarea unui colet poştal internaţional, conţinutul acestuia este supus controlului vamal Expeditorul completează o declaraţie vamală, în care scrie, pe propria răspundere şi detaliat conţinutul trimiterii în cauză. Menţiuni cu caracter general la completarea declaraţiilor vamale nu sunt admise. Expeditorul poate ataşa la buletinul de expediţie orice document (factură, licenţă de export, licenţă de import, certificat de origine, certificat de sănătate, etc.) necesar perfectării formalităţilor vamale în ţara de origine şi în ţara de destinaţie.
Coletele poştale internaţionale se monitorizează pe întreg fluxul tehnologic în sistemul Track & Trace.
Important: nu se acceptă colete care conţin trimiteri poştale sau documente cu caracter de corespondenţă personală între persoane terțe, altele decât expeditorul şi destinatarul coletului.
CATEGORIE
|
CARACTERISTICI
|
|
---|---|---|
Ordinar
|
Fără valoare declarată
|
|
Cu valoare declarată
|
Serviciul presupune asigurarea trimiterii poştale împotriva pierderii, furtului, distrugerii totale sau parţiale ori deteriorării, pentru o sumă egală cu valoarea declarată de expeditor.
Coletele poştale internaţionale pot fi schimbate cu asigurare de conţinut în limita valorii declarate de către expeditor. Acest schimb este limitat în relaţiile cu administraţiile poştale, care acceptă, fie reciproc, fie într-un singur sens, colete cu valoare declarată.
Suma valorii declarate, este nelimitată, totuşi suma limită de declarare a valorii pe care fiecare administraţie o poate fixa, nu poate fi mai mică de 4000 DST (Drept Special de Tragere) sau la o valoare cel puţin egală cu cea adoptată în serviciul său intern, dacă această valoare este mai mică de 4000 DST.
În relaţiile dintre ţările care au adoptat maxime diferite de declarare a valorii, limita cea mai joasă trebuie să fie respectată de ambele părţi.
Declararea valorii nu poate depăşi valoarea reală a conţinutului coletului, dar este permis de a nu declara decât o parte a acestei valori.
La prezentarea coletelor cu valoare declarată se încasează tarif suplimentar pentru fiecare trimitere, în funcţie de valoarea declarată, calculat procentual (procent din valoare).
|
|
Contra ramburs
|
Serviciu poştal, al cărui particularitate constă în încasarea unei sume băneşti de la destinatar în momentul predării trimiterii cu valoare declarată şi remisă apoi expeditorului prin mandat bănesc prin intermediul reţelei poştale.
Coletele din categoria contra ramburs şi documentele de însoţire ale acestor colete trebuie să poarte, înscris foarte vizibil în apropierea adresei, menţiunea “Ramburs”/ “Remboursement” urmată de indicaţia sumei de plată a rambursului.
Suma rambursului este condiţionată de valoarea declarată şi nu trebuie să depăşească suma valorii declarate a coletului.
Expeditorul trimiterii este în mod necondiționat destinatar al mandatului ramburs.
Taxele pentru expedierea mandatului poştal ramburs se percep de la destinatarul trimiterii.
Nu se acceptă trimiterile prezentate de persoane fizice şi cele care sunt adresate persoanelor juridice, unităţilor militare, militarilor în termen şi unităţilor de detenţie.
Important:
schimbul de colete contra ramburs poate fi efectuat cu următoarele ţări membre UPU: Belarus, România, Federaţia Rusă, Turcia şi Ucraina;
|
|
Voluminos
|
Marca "Voluminos" se aplică coletului poştal al cărui dimensiuni sau volum depăşesc limitele standard (700 x 700 x 500 mm), sau care prin forma sau structura sa nu se pretează uşor la încărcarea împreună cu alte colete, cerînd precauţii speciale.
|
|
Confirmarea
de primire
"AR simplă"
|
Serviciul dat constă în predarea către expeditor a dovezii de înmînare a trimiterii poştale, confirmată în scris de către destinatar sau persoana împuternicită legal.
Se aplică coletului ordinar şi celui cu valoare declarată.
Formularul confirmării de primire (AR) circulă ataşat la trimitere sau la buletinul de însoţire a trimiterii (f. 116) şi se evidenţiază pe ambalajul trimiterii prin scrierea menţiunii (A.R).
|
Tarifele pentru expedierea coletelor poștale sunt reglementate în ”Anexa la ord. nr. 47 din 17.03.2015. Tarife pentru expedierea coletelor poştale internaţionale, an. 2015”
Pentru a evalua tariful serviciului solicitat accesează calculatorul de tarife.
Pentru a circula în fluxul internațional poștal, coletul trebuie să corespundă următoarelor standarde de dimensiuni și greutate:
-
mărimea coletului nu trebuie să depăşească 2 m pentru una dintre dimensiuni şi 3 m pentru suma lungimii şi a celei mai mari circumferinţe luate în alt sens decât cel al lungimii;
-
coletele nu pot avea dimensiuni inferioare dimensiunilor minime prevăzute pentru scrisori (90x140);
-
colet mic este cel cu greutatea pînă la 3 kg, latura cea mai mare a căruia nu depăşeşte 0,3 m;
-
colet indivizibil este cel, conţinutul căruia nu poate fi divizat sau cel care are un volum disproporţionat în raport cu greutatea;
-
greutatea maximă a unui colet indivizibil este de 31,5 kg.
-
Orice colet trebuie să fie ambalat şi închis într-un astfel mod, încît să corespundă greutăţii, formei, naturii conţinutului, modului și duratei de transportare. Ambalajul şi felul în care a fost împachetat coletul trebuie să protejeze conţinutul acestuia în aşa fel încât să nu poată fi deteriorat sub presiune și manipulări, iar accesul la conţinut să se fie imposibil fără a lăsa urme vizibile de violare.
-
Conţinutul coletelor, trebuie să fie condiţionat într-un mod deosebit de solid dacă coletul trebuie:
-
să fie transportat pe distanţe lungi;
-
să suporte numeroase transbordări, sau manipulări;
-
să fie protejat împotriva modificărilor climei, temperaturilor excesive sau, în caz de transport pe cale aeriană, contra variaţiilor presiunii atmosferice.
-
Coletele trebuie să fie ambalate şi închise în aşa fel, încât să nu ameninţe sănătatea salariaţilor, evitîndu-se pericole din partea obiector care pot răni salariaţii antrenaţi la prelucrarea coletelor. Pe ambalaj sau anvelopă, trebuie să fie spaţii suficiente pentru înscrierea indicaţiilor de serviciu şi aplicarea timbrelor şi etichetelor.
-
Coletele cu obiecte constituite dintr-o singură piesă, nedemontabile (planşete de desen liniar, sănii pentru copii, valize, bidoane, anvelope etc.), mărimea şi greutatea cărora nu prevalează normele stabilite, pot fi expediate fără ambalaj. În aceste cazuri, adresa trebuie indicată pe obiect sau pe o etichetă de carton sau placaj cu un orificiu care se leagă de obiect. Eticheta-adresă este procurată de expeditor.
-
Lichidele şi corpurile uşor lichefiabile urmează a fi închise în recipiente ermetice. Fiecare recipient trebuie plasat într-o cutie specială rezistentă, prevăzută cu un material protector corespunzător în cantitate suficientă pentru a absorbi lichidul în caz de spargere a recipientului. Capacul cutiei trebuie sa fie fixat în aşa fel încât să nu se poată desprinde cu ușurință.
-
Corpurile grase, greu lichefiabile, precum unguentele, săpunul moale, răşinile, etc. şi gogoşile de viermi de mătase, ale căror transportare presupune mai puţine inconveniențe, trebuie să fie închise într-un prim ambalaj (cutie, sac din pânză, material plastic, etc), iar acesta să fie plasat într-o cutie suficient de rezistentă pentru a se împiedica pierdea conţinutului.
-
Prafurile uscate, colorante, precum albastru de anilină, etc. nu sunt admise spre transportare, decât în cutii metalice perfect etanşe, plasate la rândul lor în cutii rezistente, cu un material absorbant şi protector între cele două ambalaje.Prafurile uscate necolorante trebuie să fie plasate în recipiente (cutie, sac) rezistente. La rândul lor, aceste recipiente trebuie să fie închise într-o cutie solidă.
-
Albinele vii, lipitoarele şi paraziţii trebuie să fie închise în cutii aranjate în aşa fel încât să se evite orice pericol.
Pe colete şi blanchetele de însoţire, adresele expeditorului şi destinatarului sînt scrise de expeditor. În adrese nu sînt admise prescurtări, ştersături sau corectări.
- Rechizitele adresei se scriu în următoarea ordine:
- destinatar (nume, prenume sau denumirea completă a instituţiei/ întreprinderii);
- strada, numărul casei, numărul apartamentului;
- cod poştal;
- localitate (oraş, sat);
- unitate administrativ-teritorială;
- ţara.
- Adresa destinatarului se scrie în partea dreaptă, unghiul inferior a feţei coletului. Numele şi adresa expeditorului vor fi indicate în partea stângă, unghiul superior al feţei coletului.
- Datele despre adresele expeditorului şi a destinatarului trebuie să fie redactate într-un mod precis şi complet, scrise citeţ sau tipărite în mod tipografic cu caractere latine şi cifre arabe. Numele destinatarului, localităţii şi al ţării de destinaţie se vor scrie cu majuscule şi se vor completa cu numărul codului poştal.
- Pe coletele interne (expediate în teritoriul Republicii Moldova) adresa poate fi scrisă cu caractere chirilice.
- Pentru completarea adresei pot fi confecţionate ştampile care să conţină datele necesare pentru aplicare atât pe colete, cît şi pe documentele de însoţire.
- Coletele pot fi adresate post-restant numai în localităţile unde funcţionează unităţi poştale, cu indicarea numelui destinatarului, localităţii şi biroului de poştă de unde trimiterea trebuie ridicată. Menţiunea "post-restant" se scrie cu caractere aldine, lângă adresă. Folosirea pentru coletele adresate la "post-restant" a iniţialelor, codurilor cifrate, pseudonimelor, seriei şi numărului documentului este interzisă.
- Pe coletele adresate la căsuţa poştală de abonament se scrie numele şi prenumele destinatarului sau denumirea completă a persoanei juridice, numărul căsuţei poştale de abonament şi denumirea oficiului poştal de unde urmează să fie ridicată trimiterea.
- Buletinul de expediţie CP 72/CN 23;
- Formular de mandat contra ramburs TFP-3, pentru coletele contra ramburs;
- Formular CN 07, în cazul prezentării coletelor cu confirmare de primire (AR);
- Borderoul de prezentare în lot F 103, la expedierea simultană a zece şi mai multe trimiteri poştale înregistrate.
Vezi pagina cu toate formularele și modul de completare aici