Scrisori internaționale

 
 
 

 
 
  1. Tarifele sunt unice pe întreg teritoriul Republicii Moldova.
  2. Serviciile poştale sunt scutite de TVA.
  3. Servicii incluse în tarif:
  • prezentarea la organele vamale;
  • serviciile de ambalare, legare;
  • materialele necesare pentru ambalare în scopul asigurării integrităţii trimiterii.
  1. Costul plicurilor şi cutiilor pentru ambalarea trimiterilor se achită suplimentar conform preţurilor stabilite.
  2. Se admit reduceri de tarife pentru trimiterile poştei de scrisori în funcţie de volumul trimiterilor prezentate lunar şi de gradul de prelucrare al acestora, doar în bază de contract.
 

 
 
În categoria trimiterilor poştei de scrisori internaționale se includ: 
 
Aerogramă - plic special destinat expedierii corespondenţei, doar în trafic prioritar, şi format dintr-o singură foaie de hîrtie, îndoită şi lipită pe toate laturile. Aerogramele trebuie să fie dreptunghiulare şi confecţionate astfel încât să nu îngreuneze prelucrarea. Faţa aerogramei este rezervată adresei, francării şi menţiunilor sau etichetelor de serviciu. Ele poartă, în mod obligatoriu menţiunea “Aerogramă” şi, facultativ, o menţiune echivalentă în limba ţării de origine. Aerograma nu trebuie să conţină nici un obiect. Aerogramele pot fi expediate ca trimiteri simple sau recomandate.
 
​Carte poştală - trimitere poştală deschisă, sub formă de comunicare scrisă pe o foaie de carton subţire sau hârtie suficient de rigidă pentru a nu îngreuna prelucrarea. Cărţile poştale trebuie să fie dreptunghiulare. Ele nu pot să comporte parţi proeminente sau în relief. Cărţile poştale trebuie să poarte, pe faţă în partea de sus, titlul “carte poştală” în franceză sau echivalentul acestui titlu într-o alta limbă. Acest titlu nu este obligatoriu pentru cărţile poştale ilustrate. Jumătatea dreaptă a feţei trimiterii este rezervată adresei destinatarului, francării şi menţiunilor sau etichetelor de serviciu. Cărţile poştale trebuie să fie expediate deschis, adică fără bandă sau plic.
 
Greutatea maximă admisă a unei cărți poștale - 20 g.
 
Cecogramă - imprimat în relief pentru nevăzători, scutit de taxe poştale (prezentat simplu). Pot fi expediate drept cecograme, scrisorile cecografice prezentate deschis şi clişeele care poartă semne cecografice. Acelaşi lucru este valabil şi pentru înregistrările sonore şi pe hârtie specială destinate numai pentru folosinţa orbilor, cu condiţia ca ele să fie expediate de către un institut oficial recunoscut pentru orbi sau adresate unui astfel de institut. Cecogramele trebuie să fie ambalate astfel, încât conţinutul să fie suficient protejat, permiţând, totuşi, o verificare promptă şi uşoară. Cecogramele se admit gratuit numai dacă sunt prezentate neînregistrate şi în trafic neprioritar. În cazul în care expeditorul doreşte să le transmită în trafic prioritar sau cu servicii suplimentare, se încasează tarifele respective.
 
Greutatea maximă admisă a unei cecograme - 7 kg.
 
Imprimat - trimitere poştală a cărei conţinut este tipărit sau reprodus cu caracter de imprimare generală şi circulă de la prezentare pînă la distribuire în ambalaje deschise; Imprimatele trebuie să poarte în caractere foarte vizibile, pe partea adresei, pe cât este posibil în unghiul superior stâng, eventual sub numele şi adresa expeditorului, menţiunea “Imprimat” sau “Imprimat cu taxa redusă”, după caz, sau echivalentul într-o limbă cunoscută în ţara de destinaţie. Aceste menţiuni indică faptul că trimiterile, nu conţin alt conţinut decât imprimate. Imprimatele trebuie să fie ambalate astfel încât conţinutul lor să fie suficient protejat, permiţând o verificare promptă şi uşoară.
 
Greutatea maximă admisă a unui imprimat - 5 kg.
 
Scrisoare - comunicare scrisă, tipărită sau înregistrată pe orice fel de suport material, care urmează să fie colectată, sortată, transportată şi distribuită la adresa indicată de expeditor. Ambalajul sau plicul trebuie să fie de formă dreptunghiulară sau rulou, pentru a nu provoca dificultăţi în cursul prelucrării lor.
 
Greutatea maximă admisă a unei scrisori - 2 kg.
 
Dimensiuni Carte poștală
DIMENSIUNI
Minime
Maxime
dimensiuni standard stabilite în limita a 90 mm x 140 mm 
dimensiuni standard stabilite în limita a 105 mm x 148 mm 
notă: toleranță admisă - 2 mm
 
Dimensiuni Imprimat, Scrisoare
DIMENSIUNI
Pachete
Rulouri
90 mm x 140 mm;
  • valorile lungimii și a diametrului dublu în sumă nu trebuie să depășească 170 mm;
  • nu se admit trimiteri cu dimensiuni mai mari de 100 mm;
Maxime
  • valorile lungimii, înălțimii și lățimii în sumă nu trebuie să depașească 900 mm;
  • nu se admit trimiteri cu dimensiuni mai mari de 600 mm;
  • valorile lungimii și a diametrului dublu în sumă nu trebuie să depășească 1040 mm;
  • nu se admit trimiteri cu dimensiuni mai mari de 900 mm;
notă: toleranță admisă - 2 mm
Minime
 
Tarife Aerogramă, Carte poștală, Cecogramă, Imprimat, Scrisoare
SERVICIU
TARIF*, LEI
 
Zona A**
Zona B***
neprio-
ritar
prio-
ritar
neprio-ritar
prio-
ritar
 
Aerogramă, carte poștală, cecogramă, imprimat, scrisoare
  • expediere produse cu greutatea până la 2000 g:
• 0g - 20g
9,50
11,00
11,50
15,50
• 21g - 50g
14,00
16,00
18,00
22,00
• 51g -100g
22,00
26,00
28,00
35,00
• 101g - 200g
38,00
42,00
52,00
60,00
201g - 300g
47,00
65,00
65,00
91,00
• 301g - 500g
70,00
100,00
100,00
144,00
• 501g - 750g
105,00
133,00
155,00
199,00
• 751g - 1000g
143,00
174,00
210,00
251,00
• 1001g -1250g
178,00
209,00
264,00
305,00
• 1251g - 1500g
213,00
244,00
323,00
360,00
• 1501g - 1750g
243,00
275,00
363,00
400,00
• 1751g - 2000g
273,00
305,00
403,00
440,00
 
Imprimat, cecogramă
  • expediere imprimat cu greutatea peste 2000 g:
• pentru fiecare 250 g complete sau incomplete, pînă la 5.000 g, inclusiv
30,00
30,00
40,00
40,00
 
  • expediere cecogramă cu greutatea peste 2000 g:
• pentru fiecare 250 g complete sau incomplete, pînă la 7.000 g, inclusiv
0,00
30,00
0,00
40,00
 
Servicii suplimentare
Tarif, lei
Recomandat (R) – serviciu, ale cărui particularităţi constau în recepţionarea trimiterii poştale fără evaluarea conţinutului, cu eliberarea unei chitanţe şi înmînarea acesteia destinatarului contra semnătură, la prezentarea documentelor de legitimare. La prezentare se acordă număr de înregistrare şi se încasează tarif suplimentar (fix) pentru fiecare dintre trimiteri. Trimiterile recomandate în întreg fluxul operaţional circulă înregistrate.
30,00
Valoare declarată (V.D.) – asigurarea trimiterii poştale împotriva pierderii, furtului, distrugerii totale sau parţiale ori deteriorării, pentru o sumă egală cu valoarea declarată de expeditor. La prezentarea trimiterilor cu valoare declarată, suplimentar pentru fiecare trimitere, se încasează tarif de asigurare, în funcţie de valoarea declarată, calculat procentual (procent din suma valorii declarate).
3 %
din V.D.
Confirmare poştală de primire (A.R) - serviciu poştal al cărui particularitate constă în predarea către expeditor a dovezii de predare a trimiterii poştale, confirmată în scris de către destinatar sau persoana împuternicită legal. Formularul confirmării de primire (AR) este ataşat de trimitere.  
12,50
 (zon​a A)
16,50 
(zona B)
Note:
 
* Serviciile poştale sunt scutite de TVA;
 
**Țări atribuite zonei A: Albania, Andorra, Armenia, Austria, Azerbaidjan, Belarus, Belgia, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Cehia, Cipru, Danemarca, Elveţia, Estonia, Finlanda, Franţa, Georgia, Germania, Gibraltar, Grecia, Irlanda, Italia, Kazahstan, Kîrghîzstan, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Luxemburg, Macedonia, Malta, Marea Britanie, Montenegru, Norvegia, Olanda, Polonia, Portugalia, România, Rusia, San Marino, Serbia, Slovacia, Spania, Suedia, Tadjikistan, Turcia, Turkmenistan, Ucraina, Ungaria, Uzbekistan, Vatican;
 
***Țări atribuite zonei B: țările, care nu sunt incluse în zona A.
 
Serviciu neprioritar - expedierea trimiterii pe cale terestră.
Serviciu prioritar - expedierea trimiterii pe cale aeriană.

 
Pachet mic – trimitere poştală, care conţine diferite obiecte nefragile sau mostre de mărfuri, care nu prezintă valoare deosebită pentru expeditor. Valoarea obiectelor din pachetele mici recomandate nu trebuie să depăşească suma de despăgubire, în caz de pierdere sau spoliere a trimiterilor recomandate, prevăzută în actele interne şi actele UPU. Pachetele mici trebuie să poarte caractere foarte vizibile, pe partea adresei, pe cât posibil în unghiul superior stâng, eventual sub numele şi adresa expeditorului, menţiunea “Pachet mic” sau echivalentul său într-o limbă cunoscută în ţara de destinaţie. Indicarea adresei expeditorului în exteriorul trimiterii este obligatorie. Nici o condiţie specială de închidere nu este cerută pentru pachetele mici, totuşi acestea trebuie să fie ambalate astfel încât conţinutul lor să fie suficient protejat, permiţând verificarea promptă şi uşoară a conţinutului lor.
 
Greutatea maximă acceptată a pachetului mic - 2 kg.
 
Dimensiuni Pachet mic
DIMENSIUNI
Minime
Maxime
dimensiuni standard stabilite în limita a 140 x 90 mm;
  • valorile lungimii, înălțimii și lățimii în sumă nu trebuie să depașească 900 mm; 
  • nu se admit trimiteri cu dimensiuni mai mari de 600 mm;
notă: toleranță admisă - 2 mm
 
Tarife Pachet mic
SERVICIU
TARIF*, LEI
 
Zona A**
Zona B***
neprio-
ritar
prio-
ritar
neprio-
ritar
prio-
ritar
 
Expediere pachet mic internațional:
• 0 g - 100 g
44,00
50,00
51,00
59,00
• 101g - 200g
61,00
69,00
76,00
89,00
• 201g - 300g
70,00
90,00
93,00
116,00
• 301g - 500g
100,00
125,00
135,00
169,00
• 501g - 750g
140,00
171,00
190,00
237,00
• 751g - 1000g
175,00
212,00
242,00
289,00
• 1001g - 1250g
214,00
247,00
300,00
343,00
• 1251g - 1500g
248,00
282,00
358,00
398,00
• 1501g - 1750g
278,00
313,00
398,00
438,00
• 1751g - 2000g
303,00
338,00
433,00
473,00
 
Servicii suplimentare
Tarif, lei
Recomandat (R) – serviciu, ale cărui particularităţi constau în recepţionarea trimiterii poştale fără evaluarea conţinutului, cu eliberarea unei chitanţe şi înmînarea acesteia destinatarului contra semnătură, la prezentarea documentelor de legitimare. La prezentare se acordă număr de înregistrare şi se încasează tarif suplimentar (fix) pentru fiecare dintre trimiteri. Trimiterile recomandate în întreg fluxul operaţional circulă înregistrate.
30,00
Valoare declarată (V.D.) – asigurarea trimiterii poştale împotriva pierderii, furtului, distrugerii totale sau parţiale ori deteriorării, pentru o sumă egală cu valoarea declarată de expeditor. La prezentarea trimiterilor cu valoare declarată, suplimentar pentru fiecare trimitere, se încasează tarif de asigurare, în funcţie de valoarea declarată, calculat procentual (procent din suma valorii declarate).
3 %
din V.D.
Confirmare poştală de primire (A.R) - serviciu poştal al cărui particularitate constă în predarea către expeditor a dovezii de predare a trimiterii poştale, confirmată în scris de către destinatar sau persoana împuternicită legal. Formularul confirmării de primire (AR) este ataşat de trimitere.
12,50 
(zona A)
16,50 
(zona B)
Note:
 
* Serviciile poştale sunt scutite de TVA;
 
**Țări atribuite zonei A: Albania, Andorra, Armenia, Austria, Azerbaidjan, Belarus, Belgia, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Cehia, Cipru, Danemarca, Elveţia, Estonia, Finlanda, Franţa, Georgia, Germania, Gibraltar, Grecia, Irlanda, Italia, Kazahstan, Kîrghîzstan, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Luxemburg, Macedonia, Malta, Marea Britanie, Montenegru, Norvegia, Olanda, Polonia, Portugalia, România, Rusia, San Marino, Serbia, Slovacia, Spania, Suedia, Tadjikistan, Turcia, Turkmenistan, Ucraina, Ungaria, Uzbekistan, Vatican;
 
***Țări atribuite zonei B: țările, care nu sunt incluse în zona A.
 
Serviciu neprioritar - expedierea trimiterii pe cale terestră.
Serviciu prioritar - expedierea trimiterii pe cale aeriană.

 
Sac special cu mențiunea "M" – o trimitere cu imprimate, conținutul căruia nu poate fi dezintegrat pentru expediere per bucată la alte adrese din contul tarifului achitat pentru expedierea sacului dat. Greutatea fiecărei imprimate incluse in trimitere nu trebuie să depăşească 2 kg. Sacul "M" trebuie să fie prevăzut cu o etichetă a declaraţiei vamale CN22 sau CN23, completată de expeditor, care indică toată informaţia privind destinatarul. Eticheta-adresa trebuie să fie suficient de rigidă (pânză, carton tare, material plastic, pergament sau hârtie) lipită pe o plăcuţă şi prevăzută cu un orificiu. Adresa destinatarului trebuie să fie indicată și pe fiecare pachet cu imprimatul inclus sac.
 
Deasemenea, sacul special "M" mai poate include următoarele articole: discuri, benzi magnetice, casete, eşantioane comerciale expediate de fabricanţi şi distribuitori, alte articole comerciale, dar nepasibile de drepturi vamale, sau materiale de informare care nu pot fi vândute. 
 
Greutatea maximă admisă a unui sac special cu mențiunea "M" - 30 kg.
 
Tarife Sac special cu mențiunea "M"
SERVICIU
TARIF*, LEI
 
Zona A**
Zona B***
neprio-
ritar
prio-
ritar
neprio-
ritar
prio-
ritar
 
Expediere sac special cu mențiunea "M":
• 0g - 5000g
325,00
400,00
650,00
725,00
• pentru fiecare kg sau fracțiune de kg al sacului cu greutatea peste 5000g
65,00
80,00
130,00
145,00
 
Servicii suplimentare
Tarif, lei
Recomandat (R) – serviciu, ale cărui particularităţi constau, în recepţionarea trimiterii poştale fără evaluarea conţinutului, cu eliberarea unei chitanţe şi înmînarea acesteia destinatarului contra semnătură, la prezentarea documentelor de legitimare. La prezentare se acordă număr de înregistrare şi se încasează tarif suplimentar (fix) pentru fiecare dintre trimiteri. Trimiterile recomandate în întreg fluxul operaţional circulă înregistrate.
30,00
Valoare declarată (V.D.) – asigurarea trimiterii poştale împotriva pierderii, furtului, distrugerii totale sau parţiale ori deteriorării, pentru o sumă egală cu valoarea declarată de expeditor. La prezentarea trimiterilor cu valoare declarată, suplimentar pentru fiecare trimitere, se încasează tarif de asigurare, în funcţie de valoarea declarată, calculat procentual (procent din suma valorii declarate).
3 %
din V.D.
Confirmare poştală de primire (A.R) - serviciu poştal al cărui particularitate constă în predarea către expeditor a dovezii de predare a trimiterii poştale, confirmată în scris de către destinatar sau persoana împuternicită legal. Formularul confirmării de primire (AR) este ataşat de trimitere. 
12,50 
(zona A)
16,50 
(zona B)
Note:
 
* Serviciile poştale sunt scutite de TVA;
 
**Țări atribuite zonei A: Albania, Andorra, Armenia, Austria, Azerbaidjan, Belarus, Belgia, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Cehia, Cipru, Danemarca, Elveţia, Estonia, Finlanda, Franţa, Georgia, Germania, Gibraltar, Grecia, Irlanda, Italia, Kazahstan, Kîrghîzstan, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Luxemburg, Macedonia, Malta, Marea Britanie, Montenegru, Norvegia, Olanda, Polonia, Portugalia, România, Rusia, San Marino, Serbia, Slovacia, Spania, Suedia, Tadjikistan, Turcia, Turkmenistan, Ucraina, Ungaria, Uzbekistan, Vatican;
 
***Țări atribuite zonei B: țările, care nu sunt incluse în zona A.
 
Serviciu neprioritar - expedierea trimiterii pe cale terestră.
Serviciu prioritar - expedierea trimiterii pe cale aeriană.
 

 
Tarife C.C.R.I. - Corespondența Comercială cu Răspuns Internațională
SERVICIU
TARIF, LEI
 
Zona A**
Zona B***
nepri-
oritar
prio-
ritar
nepr-
ioritar
prio-
ritar
 
Expediere plicuri, cărți poștale:
• se încasează în avans taxa anuală pentru abonament, indiferent de modul de expediere (termen minimal pentru abonament - 1 an)
150,00
150,00
• 0g - 20g
9,50
11,50
11,50
15,50
• 21g - 50g
14,00
16,00
18,00
22,00
• 51g - 100g
22,00
26,00
28,00
35,00
• 101g - 250g
47,00
65,00
65,00
91,00
 
Note:
 
* Serviciile poştale sunt scutite de TVA;
 
**Țări atribuite zonei A: Albania, Andorra, Armenia, Austria, Azerbaidjan, Belarus, Belgia, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Cehia, Cipru, Danemarca, Elveţia, Estonia, Finlanda, Franţa, Georgia, Germania, Gibraltar, Grecia, Irlanda, Italia, Kazahstan, Kîrghîzstan, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Luxemburg, Macedonia, Malta, Marea Britanie, Montenegru, Norvegia, Olanda, Polonia, Portugalia, România, Rusia, San Marino, Serbia, Slovacia, Spania, Suedia, Tadjikistan, Turcia, Turkmenistan, Ucraina, Ungaria, Uzbekistan, Vatican;
 
***Țări atribuite zonei B: țările, care nu sunt incluse în zona A.
 
Serviciu neprioritar - expedierea trimiterii pe cale terestră.
Serviciu prioritar - expedierea trimiterii pe cale aeriană.

 
În plus la alte plăţi stabilite, se percepe tariful pentru serviciul de mandate poştale internaţionale în dependenţă de ţara de destinaţie a mandatului. 
 
 

 
SERVICIU
TARIF, LEI
 
Zona A**
Zona B***
 
Cererea depusă privind returnarea, readresarea/ reexpedierea trimiterii poştale, modificarea sau corectarea adresei:
  • prelucrarea unei cereri
30,00
  • expedierea cererii:

 

  • prin poştă...

 

 

  • prin telegraf...

 

 

  • prin poşta electronică...
...taxa corespunzătoare unei scrisori recomandate, prin aplicare de mărci poştale pe cerere;
 
 
...taxa pentru telegrama de serviciu, calculată după numărul real al cuvintelor;
 
...taxa conform tarifelor stabilite pentru serviciul respectiv;
 
Expedierea reclamaţiilor:
  • pentru toate categoriile de trimiteri poştale (la utilizarea căilor de telecomunicaţii sau a serviciului EMS se percepe taxa stabilită pentru ce este prestaţii) 
gratuit
gratuit
 
Autorizaţii pe termen lung de primire a trimiterilor poştale:
  • o (una) autorizație
10, 00
 
Cupoane Răspuns Internaţionale:
  • vânzarea cupoanelor răspuns internaţionale
45,00
  • schimbarea cupoanelor сu răspuns internaţionale pentru orice scrisoare simplă până la 20g par avion, pentru orice destinaţie, contra timbre sau efecte poştale
11,00
15,50
 
 
 
 

 
 
Descarcă Borderoul de prezentare în lot F 103pentru a expedia simultan zece şi mai multe trimiteri poştale înregistrate. 
 
Vezi pagina cu toate blanchetele aici.
 
Pentru a evalua tariful serviciului solicitat accesează calculatorul de tarife.
 
Vezi variante și reguli de scriere a adresei pe trimiterele poștale aici.
 
Vezi condițiile de ambalare a trimiterilor poștale aici.